Bine ati venit pe acest site!

Pe acest site veti gasi informatii depspre unele traditii din Tara Beiusului.

Tara Beiusului, leagan de cultura si civilizatie, este asezata pe cursul superior al Crisului Negru, strajuita fiind de culmile împadurite ale Muntilor Bihorului, Codru-Moma, si Padurea Craiului...

De secole, istoria acestor locuitori, pe cât de harnici pe atât de dârji, nu este scrisa cu condeiul, ci cu plugul si cu spada în mâna. Istorie au facut si olarii prin ceramica lor, lemnarii cu frumoasele piese de mobilier, cojocarii, toate fiind transmise din generatie în generatie, din tata în fiu, cu cea mai mare sfintenie si pretuire.

Verjelul

Este cel mai important obicei de Anul Nou. El este organizat de feciori, care-si aleg „biraul” – conducatorul grupului. Acesta alege, la rândul sau, locul unde se desfasoara ceremonia si invita, la verjel, fetele de maritat din sat. Ca elemente de recuzita se folosesc verjelele de la razboiul de tesut, o „postava” (covata din lemn), doua „taljere” (farfurii) si un „lipideu” de cânepa (cearsaf).

Actantii Verjelului aduc în seara de ajun a Anului Nou câte un inel, cu un semn distinct; fetele se îngrijesc de mâncare, iar feciorii aduc bautura si angajeaza muzicantii. Desfasurarea obiceiului cuprinde o scurta petrecere generala, o parte ceremoniala, în care se aleg perechile, si petrecerea perechilor.

Spectacolul propriu-zis îl reprezinta alegerea perechilor: „biraul”, acoperit cu lipideul, pune inelele în taljere, sub postava, le amesteca cu ajutorul verjelelor, în timp ce se cânta un cântec specific, legat de ceremonial, apoi le scoate – din taljere -, fara sa le aleaga, pe rând, câte unul, formând perechile. De obicei, însa, „biraul” potriveste el însusi perechile, dupa dorintele participantilor. Perechile astfel formate vor petrece toata noaptea de Anul Nou împreuna. În prima zi a Anului Nou, relatia conventionala de natura ritual-ceremoniala a perechilor înceteaza. Totusi, unele dintre aceste perechi se vor casatori în perioada urmatoare, a câjlegilor.

Daca între cele doua razboaie mondiale acest obicei era o practica ceremoniala specifica satelor de pe Valea Iadului, imediat dupa aceea a capatat doar sensul de petrecere, dupa 1950 disparând sau fiind înglobat în „jocurile” de la claca de tors, claca abandonata total pe la 1970.

Plugusorul

Cu Plugul umbla feciorii, iar cu Plugusorul, copiii. Textul urarii este similar, el punând în evidenta un „manual” versificat al practicilor agricole, dovada ca odinioara Anul Nou se sarbatorea la 1 martie.

Ceata celor mari, flacai si proaspat însurati, poarta cu ei, de la casa la casa, un plug înhamat la doi boi, tragând simbolic în curtea fiecarei case câte o brazda. Dintre obiectele de recuzita, mai fac parte un bici si clopote de la animale, cu care se produc zgomote de mare intensitate, la diferite momente ale rostirii textului. Cetele de copii au cu ele numai bici si clopotei, uneori si un plug de lemn miniaturizat, împodobit cu „prime” din hârtie, clopotei si „sterguri” (prosoape).

Sorcova

Un alt obicei, mai nou, este Sorcova, care preia elementele arhicunoscute, din tot spatiul românesc. În cursul diminetii zilei de 1 ianuarie, grupuri de copii merg cu Sorcova, confectionata din flori de hârtie; se rosteste un text scurt augural, lovindu-se usor cu sorcova pe umarul celui caruia i se ureaza. Odinioara, sorcova era un manunchi de nuiele înverzite, aceasta fiind adevarata semnificatie a gestului augural (tinerete, vigoare, belsug).

Despre site

Site realizat de Ionica Bizau din clasa a XI-a B, de la Colegiul National "Samuil Vulcan" din Beius.

Contact:

bizauionica@yahoo.com

bizauionica@gmail.com